[ərˈma], [aɾˈmaɾ]
OrigenInherited from Latin armāre. Compare Occitan armar and French armer.
- to arm (supply with weapons)
Formesarmo(first-person, present, singular) · armí(first-person, preterite, singular) · armat(participle, past) · armar(infinitive) · armant(gerund) · armat(masculine, participle, past, singular) · armada(feminine, participle, past, singular) · armats(masculine, participle, past, plural) · armades(feminine, participle, past, plural) · armo(first-person, indicative, present, singular) · armes(indicative, present, second-person, singular) · arma(indicative, present, singular, third-person) · armem(first-person, indicative, plural, present) · armeu(indicative, plural, present, second-person) · armen(indicative, plural, present, third-person) · armava(first-person, imperfect, indicative, singular) · armaves(imperfect, indicative, second-person, singular) · armava(imperfect, indicative, singular, third-person) · armàvem(first-person, imperfect, indicative, plural) · armàveu(imperfect, indicative, plural, second-person)