[fuˈma], [fuˈmaɾ]
OriginInherited from Latin fūmāre, present active indicative of fūmō.
- ambitransitiveto smoke
- pronominalto become smoked or smoky
Formsfumo(first-person, present, singular) · fumí(first-person, preterite, singular) · fumat(participle, past) · fumar(infinitive) · fumant(gerund) · fumat(masculine, participle, past, singular) · fumada(feminine, participle, past, singular) · fumats(masculine, participle, past, plural) · fumades(feminine, participle, past, plural) · fumo(first-person, indicative, present, singular) · fumes(indicative, present, second-person, singular) · fuma(indicative, present, singular, third-person) · fumem(first-person, indicative, plural, present) · fumeu(indicative, plural, present, second-person) · fumen(indicative, plural, present, third-person) · fumava(first-person, imperfect, indicative, singular) · fumaves(imperfect, indicative, second-person, singular) · fumava(imperfect, indicative, singular, third-person) · fumàvem(first-person, imperfect, indicative, plural) · fumàveu(imperfect, indicative, plural, second-person)