[ruˈʒi], [ruˈd͡ʒiɾ]
OrigenBorrowed from Latin rugīre (“roar”). First attested in the 19th century.
Formesrugeixo(first-person, present, singular) · rugí(first-person, preterite, singular) · rugit(participle, past) · rugir(infinitive) · rugint(gerund) · rugit(masculine, participle, past, singular) · rugida(feminine, participle, past, singular) · rugits(masculine, participle, past, plural) · rugides(feminine, participle, past, plural) · rugeixo(first-person, indicative, present, singular) · rugeixes(indicative, present, second-person, singular) · rugeix(indicative, present, singular, third-person) · rugim(first-person, indicative, plural, present) · rugiu(indicative, plural, present, second-person) · rugeixen(indicative, plural, present, third-person) · rugia(first-person, imperfect, indicative, singular) · rugies(imperfect, indicative, second-person, singular) · rugia(imperfect, indicative, singular, third-person) · rugíem(first-person, imperfect, indicative, plural) · rugíeu(imperfect, indicative, plural, second-person)