/ǒrmaːr/
OriginBorrowed from Dalmatian armir, ultimately from Latin armārium (“wardrobe”).
Formsòrmār(canonical, inanimate, masculine) · о̀рма̄р(Cyrillic) · òrmār(nominative, singular) · ormari(nominative, plural) · ormára(genitive, singular) · ormara(genitive, plural) · ormaru(dative, singular) · ormarima(dative, plural) · ormar(accusative, singular) · ormare(accusative, plural) · ormaru(singular, vocative) · ormare(singular, vocative) · ormari(plural, vocative) · ormaru(locative, singular) · ormarima(locative, plural) · ormarom(instrumental, singular) · ormarima(instrumental, plural) · òrmān(alternative)