/ˈɛhca/
UppruniFrom Old Norse ekkja, from Proto-Germanic *ainakjǭ, related to Gothic 𐌰𐌹𐌽𐌰𐌺𐌻𐍃 (ainakls, “alone”).
Beygingarekkju(genitive, singular) · ekkjur(nominative, plural) · ekkja(indefinite, nominative, singular) · ekkjan(definite, nominative, singular) · ekkjur(indefinite, nominative, plural) · ekkjurnar(definite, nominative, plural) · ekkju(accusative, indefinite, singular) · ekkjuna(accusative, definite, singular) · ekkjur(accusative, indefinite, plural) · ekkjurnar(accusative, definite, plural) · ekkju(dative, indefinite, singular) · ekkjunni(dative, definite, singular) · ekkjum(dative, indefinite, plural) · ekkjunum(dative, definite, plural) · ekkju(genitive, indefinite, singular) · ekkjunnar(definite, genitive, singular) · ekkna(genitive, indefinite, plural) · ekknanna(definite, genitive, plural)