/ˈhɔːnʏm/
- dative, form-of, personaldative of hann; (to) him
“Ég sagði honum sannleikann.” — I told him the truth.
Beygingarég(first-person, nominative, singular) · eg(first-person, nominative, singular) · ek(archaic, first-person, nominative, singular) · þú(nominative, second-person, singular) · hann(masculine, nominative, singular, third-person) · hún(feminine, nominative, singular, third-person) · hon(archaic, feminine, nominative, singular, third-person) · hón(archaic, feminine, nominative, singular, third-person) · það(neuter, nominative, singular, third-person) · þat(archaic, neuter, nominative, singular, third-person) · mig(accusative, first-person, singular) · mik(accusative, archaic, first-person, singular) · þig(accusative, second-person, singular) · þik(accusative, archaic, second-person, singular) · hann(accusative, masculine, singular, third-person) · hana(accusative, feminine, singular, third-person) · það(accusative, neuter, singular, third-person) · þat(accusative, archaic, neuter, singular, third-person) · mér(dative, first-person, singular) · þér(dative, second-person, singular)