/ˈvauɲcɪ/
OriginFrom Old Norse vangi, from Proto-Germanic *wangô.
Formsvanga(genitive, singular) · vangar(nominative, plural) · vangi(indefinite, nominative, singular) · vanginn(definite, nominative, singular) · vangar(indefinite, nominative, plural) · vangarnir(definite, nominative, plural) · vanga(accusative, indefinite, singular) · vangann(accusative, definite, singular) · vanga(accusative, indefinite, plural) · vangana(accusative, definite, plural) · vanga(dative, indefinite, singular) · vanganum(dative, definite, singular) · vöngum(dative, indefinite, plural) · vöngunum(dative, definite, plural) · vanga(genitive, indefinite, singular) · vangans(definite, genitive, singular) · vanga(genitive, indefinite, plural) · vanganna(definite, genitive, plural)