/minˈt͡si/, /mint͡sʲ/
OrigineInherited from Latin mentīrī.
Formea minți 4th conjugation(canonical) · minte(present, singular, third-person) · mințit(participle, past) · mintă(subjunctive, third-person) · a minți(infinitive) · mințind(gerund) · mint(first-person, indicative, present, singular) · minți(indicative, present, second-person, singular) · minte(indicative, present, singular, third-person) · mințim(first-person, indicative, plural, present) · mințiți(indicative, plural, present, second-person) · mint(indicative, plural, present, third-person) · mințeam(first-person, imperfect, indicative, singular) · mințeai(imperfect, indicative, second-person, singular) · mințea(imperfect, indicative, singular, third-person) · mințeam(first-person, imperfect, indicative, plural) · mințeați(imperfect, indicative, plural, second-person) · mințeau(imperfect, indicative, plural, third-person) · minții(first-person, indicative, perfect, singular) · mințiși(indicative, perfect, second-person, singular)