OrigineBorrowed from French honorer or Italian onorare or Latin honorō.
Formea onora 1st conjugation(canonical) · onorează(present, singular, third-person) · onorat(participle, past) · a onora(infinitive) · onorând(gerund) · onorez(first-person, indicative, present, singular) · onorezi(indicative, present, second-person, singular) · onorează(indicative, present, singular, third-person) · onorăm(first-person, indicative, plural, present) · onorați(indicative, plural, present, second-person) · onorează(indicative, plural, present, third-person) · onoram(first-person, imperfect, indicative, singular) · onorai(imperfect, indicative, second-person, singular) · onora(imperfect, indicative, singular, third-person) · onoram(first-person, imperfect, indicative, plural) · onorați(imperfect, indicative, plural, second-person) · onorau(imperfect, indicative, plural, third-person) · onorai(first-person, indicative, perfect, singular) · onorași(indicative, perfect, second-person, singular) · onoră(indicative, perfect, singular, third-person)