/pəˈre̯a/
OrigineInherited from Latin pārēre, from Proto-Italic *pāzēō, from Proto-Indo-European *peh₂-s- (“watch, see”), s-present of *peh₂- (“protect”).
- catenative, copulative, intransitive, reflexiveto look (to appear, to seem)
- impersonal, informal, often, reflexivefor someone’s senses to deceive him
“Miroase a gaz sau mi se pare mie?” — Does it smell like gas in here or is it just me?
“Am auzit pe cineva afară chemându-mă, dar nu era nimeni; cred că mi s-a părut.” — I heard someone outside calling me, but there was no one there; I think I was just hearing things.
“― Eĭ, spune, ce e, ce-aĭ vĕzut saŭ ce ți s’a părut?
― Nu mi s’a pĕrut, am văzut!” — “Well, tell me, what’s the matter—what did you see or what did you think you saw?”
“It wasn’t just me, I really saw!”
- impersonal, obsolete, reflexive, regionalto be convenient, agreeable
- intransitive, uncommonto exercise one’s authority, be imposing
Formea părea 2nd conjugation(canonical) · pare(present, singular, third-person) · paie(obsolete, present, regional, singular, third-person) · părut(participle, past) · pară(subjunctive, third-person) · a părea(infinitive) · părând(gerund) · par(first-person, indicative, present, singular) · pari(indicative, present, second-person, singular) · pare(indicative, present, singular, third-person) · părem(first-person, indicative, plural, present) · păreți(indicative, plural, present, second-person) · par(indicative, plural, present, third-person) · păream(first-person, imperfect, indicative, singular) · păreai(imperfect, indicative, second-person, singular) · părea(imperfect, indicative, singular, third-person) · păream(first-person, imperfect, indicative, plural) · păreați(imperfect, indicative, plural, second-person) · păreau(imperfect, indicative, plural, third-person) · părui(first-person, indicative, perfect, singular)