/re.uˈʃi/
OrigineBorrowed from French réussir, Italian riuscire. First attested in the 1840s.
- catenativeto succeed in doing something, manage
“Am reușit să ajung acasă.” — I managed to get home.
“A reușit să termine primul.” — He did succeed in finishing first.
- intransitiveto succeed (turn out as desired)
“Ți-a reușit să rezolvi problema?” — Did you succeed in solving the problem?
“Lansarea a reușit.” — The launch succeeded.
Formea reuși 4th conjugation(canonical) · reușește(present, singular, third-person) · reușit(participle, past) · a reuși(infinitive) · reușind(gerund) · reușesc(first-person, indicative, present, singular) · reușești(indicative, present, second-person, singular) · reușește(indicative, present, singular, third-person) · reușim(first-person, indicative, plural, present) · reușiți(indicative, plural, present, second-person) · reușesc(indicative, plural, present, third-person) · reușeam(first-person, imperfect, indicative, singular) · reușeai(imperfect, indicative, second-person, singular) · reușea(imperfect, indicative, singular, third-person) · reușeam(first-person, imperfect, indicative, plural) · reușeați(imperfect, indicative, plural, second-person) · reușeau(imperfect, indicative, plural, third-person) · reușii(first-person, indicative, perfect, singular) · reușiși(indicative, perfect, second-person, singular) · reuși(indicative, perfect, singular, third-person)