/ut͡ʃìːti/, /ut͡ʃíːti/
IzvorFrom Proto-Slavic *učiti. First attested in the 16th century.
- to teach
- reflexiveto learn
“On se je učil.” — He learned.
Oblikeučīti(canonical, imperfective) · učīti(infinitive) · učȋt(infinitive) · učȉt(infinitive) · učȋt(supine) · učénje(noun-from-verb) · učȅč(participle, present) · -(converb, participle, present) · učȅn(participle, past) · učȋvši(converb, participle, past) · učȋł(l-participle, masculine, singular) · učíla(feminine, l-participle, singular) · učȋlo(converb, l-participle, neuter, singular) · učȋla(dual, l-participle, masculine) · učȋli(dual, feminine, l-participle) · učȋli(converb, dual, l-participle, neuter) · učȋli(l-participle, masculine, plural) · učȋle(feminine, l-participle, plural) · učȋla(converb, l-participle, neuter, plural) · učím(first-person, present, singular)