OriginFrom Latin meritāre, from meritus.
- transitiveto deserve, merit
Formsmertâ(infinitive) · mertânt(gerund) · mertât(masculine, participle, past, singular) · mertâts(masculine, participle, past, plural) · mertâde(feminine, participle, past, singular) · mertâdis(feminine, participle, past, plural) · o merti(first-person, indicative, present, singular) · tu mertis(indicative, present, second-person, singular) · al(indicative, present, singular, third-person) · e merte(indicative, present, singular, third-person) · o mertìn(first-person, indicative, plural, present) · o mertais(indicative, plural, present, second-person) · a mertin(indicative, plural, present, third-person) · o mertavi(first-person, imperfect, indicative, singular) · tu mertavis(imperfect, indicative, second-person, singular) · al(imperfect, indicative, singular, third-person) · e mertave(imperfect, indicative, singular, third-person) · o mertavin(first-person, imperfect, indicative, plural) · o mertavis(imperfect, indicative, plural, second-person) · a mertavin(imperfect, indicative, plural, third-person)
Source: Wiktionary — CC BY-SA 4.0