[ˈeː.mɪ.koː], [ˈɛː.mi.ko]
- conjugation-1to appear suddenly
Formsēmicō(canonical) · no passive(canonical) · ēmicāre(infinitive, present) · ēmicuī(active, perfect) · ēmicāvī(active, perfect) · ēmicātum(supine) · ēmicō(active, first-person, indicative, present, singular) · ēmicās(active, indicative, present, second-person, singular) · ēmicat(active, indicative, present, singular, third-person) · ēmicāmus(active, first-person, indicative, plural, present) · ēmicātis(active, indicative, plural, present, second-person) · ēmicant(active, indicative, plural, present, third-person) · ēmicābam(active, first-person, imperfect, indicative, singular) · ēmicābās(active, imperfect, indicative, second-person, singular) · ēmicābat(active, imperfect, indicative, singular, third-person) · ēmicābāmus(active, first-person, imperfect, indicative, plural) · ēmicābātis(active, imperfect, indicative, plural, second-person) · ēmicābant(active, imperfect, indicative, plural, third-person) · ēmicābō(active, first-person, future, indicative, singular) · ēmicābis(active, future, indicative, second-person, singular)
Source: Wiktionary — CC BY-SA 4.0