/ˈiːren/, [ˈiə̯ʀən], [ˈiːʀən]
OriginFrom Old High German irrōn. Cognate with German irren.
Formsiert(present, singular, third-person) · gëiert(participle, past) · hunn(auxiliary) · ieren(infinitive) · gëiert(participle) · ieren(first-person, indicative, present, singular) · -(first-person, imperative, singular) · iers(indicative, present, second-person, singular) · ier(imperative, second-person, singular) · iert(indicative, present, singular, third-person) · -(imperative, singular, third-person) · ieren(first-person, indicative, plural, present) · -(first-person, imperative, plural) · iert(indicative, plural, present, second-person) · iert(imperative, plural, second-person) · ieren(indicative, plural, present, third-person) · -(imperative, plural, third-person) · iren(alternative)
Source: Wiktionary — CC BY-SA 4.0