/²fɑŋːə/
OriginFrom late Old Norse fanga from Middle Low German vangen. Doublet of få.
- to catch, to capture
- archaicto receive
- masculineconvict, inmate, prisoner
Formsfangar(present) · fanga(past) · fanga(participle, past) · fangast(infinitive, passive) · fangande(participle, present) · fange(imperative) · fang(imperative) · fanga(alternative) · fangen(definite, singular) · fangar(indefinite, plural) · fangane(definite, plural)