/ˈhunːi/, [ˈhunːi]
OriginBorrowed from Swedish hunn, from Late Latin Hunnī, from Koine Greek Χοῦνοι (Khoûnoi). See Hun for more.
Formshunni(nominative, singular) · hunnit(nominative, plural) · hunni(accusative, nominative, singular) · hunnit(accusative, nominative, plural) · hunnin(accusative, genitive, singular) · hunnit(accusative, genitive, plural) · hunnin(genitive, singular) · hunnien(genitive, plural) · hunnia(partitive, singular) · hunneja(partitive, plural) · hunnissa(inessive, singular) · hunneissa(inessive, plural) · hunnista(elative, singular) · hunneista(elative, plural) · hunniin(illative, singular) · hunneihin(illative, plural) · hunnilla(adessive, singular) · hunneilla(adessive, plural) · hunnilta(ablative, singular) · hunneilta(ablative, plural)